RSS

Monthly Archives: June 2009

Apariţia(Letter XIV)

Era în grădina părăsită când, deodată auzi un zgomot puternic, un ţipăt şi toate ciorile, ce îşi aveau cuibul într-un nuc bătrân, îşi luară zborul. Ridicând privirea, Margot văzu în uşă o siluetă masivă ce stătea nemişcată şi o urmărea. Deodată, i se înmuiară genunchii şi se simţea ca hipnotizată. Simţea cum merge spre acea siluetă, dar nu se putea împotrivi. Era tot mai aproape de el şi îl putea vedea din ce în ce maiMV5BMTA2MTA2MzEwNzdeQTJeQWpwZ15BbWU3MDYwNzkzNDI@._V1._SX600_SY400_ clar. Era un bărbat chipeş, brunet, ciufulit şi totuşi atrăgător, dar ceva din privirea lui îi inspira teamă. Era la doar câţiva centimetri de el şi închise ochii. Simţi o atingere lină pe ceafă ce coborî pe gât şi apoi două  braţe puternice o traseră din nou în casă. Deschise ochi şi îl privi atentă. Acesta cu o voce liniştitoare îi ură “bun venit” în casa lui şi îşi ceru iertare că o sperie mai devreme. Se simţea descătuşată de acea forţă ce o obligase să meargă spre el. Avu impulsul de a o rupe la fugă, dar misterul din ochii lui o ţinură acolo, incapabilă de a scoate măcar două cuvinte, printre buzele ce păreau că vor să spună ceva. Stătură aşa, pur şi simplu uitându-se unul la altul, multă vreme, fără a scoate măcar două vorbe, niciunul….

 
Leave a comment

Posted by on June 20, 2009 in Letters

 

Drum închis (Letter XIII)

Ultimele ore fuseseră epuizante pentru Margot, care nu trăise în viaţa sa un fenomen mai ciudat decât procesul de coacere al pâinii al mătuşii Mina, aşa că se hotărî să iasă din casă, să meargă în partea opusă faţă de  cea din care venise şi să ţină cărarea drept. la un moment dat avea să ajungă undeva, într-o localitate sau măcar la o casa locuită de oameni. totul era mult prea ciudat. putea căuta explicaţii o noapte întreagă, pentru că oricum nu avea să le găsească. cum putea dintr-o dată un tablou să sângereze, cum o cameră se putea aranja în doar câteva sutimi de secundă de una singură şi, mai presus de toate, cum puteacircle vedea acei ochi roşii peste tot în jurul său?

Ieşi din casă luând cu ea singurul obiect care îi fusese la îndemână şi o putea ajuta, măcar în mică măsură, să se protejeze de eventualele pericole: o furculiţă. ieşi din curte. făcu dreapta şi ţinu cărarea câteva zeci de minute. flămândă şi însetată, Margot, nădăjduia că avea să găsească o casă de oameni muncitori. mergea înainte şi se gândea la ce avea de făcut, când, deodată, dădu cu piciorul peste ceva mic ce se rostogoli puţin mai încolo. când se uită în jos să vadă ce lovi, văzu mobilul pe care îl pierduse cu o noapte înainte, când luă aceeaşi hotărâre ca şi acum: să meargă tot înainte. îl ridică, verifică dacă mai funcţiona, dar nu fu surprinsă când îl văzu stins şi că orice ar fi făcut nu se mai deschidea. îl băgă în buzunar gândindu-se că poate, la un moment dat, îi va fi util. orice lucru, cât de mic, avea să îi folosească cândva. îşi continuă drumul când, cu răsuflarea tăiată, se opri cu ochii aţintiţi într-un loc fix:

– Cum aş putea găsi, pe un drum pe care nu am mai mers până acum, telefonul pe care l-am pierdut în altă parte acum ceva timp?

bun. era timpul să se întoarcă în acea casă. era timpul să caute o soluţie, alta decât să meargă tot înainte. oricum, nu avea să ajungă nicăieri, pentru că, în faţa ei, se afla aceeaşi casă, cu aceeaşi poartă aproape dărâmată, deasupra căreia scria cu aceleaşi litere metalice “Thomason’s Garden”. Dar cum, când nimic din jurul ei nu îi era câtuşi de puţin familiar?

 
3 Comments

Posted by on June 11, 2009 in Letters

 

Păpuşile (Letter XII)

Clipi şi se uită în jur. vedea o cu totul altă imagine. era în camera unui copil. erau multe jucării, dintre care foarte multe păpuşi. pereţii fură cândva coloraţi, însă tapetul era acum scorojit. rafturi cu maşinuţe şi trenuleţe din lemn, îngălbenite de vreme şi maimuţoi de pluş erau peste tot. un pătuţ mic, exact în mijlocul camerei, era însoţit de un balansoar pentru doică şi de un căluţ-balansoar. Margot,  se apropie sfioasă de pătuţ şi fu şocată când, în el, descoperi multe capete. făcu un pas înapoi, se uită în jurul ei şi începu să observe că toate păpuşile erauAll_The_Little_Voices decapitate, iar maimuţoii nu mai aveau ochi, sau aveau găuri în loc de ochi. tapetul, de pe peretele opus uşii, era jupit cu brutalitate, rămânând urme roşiatice în urma zgârieturii. Margot simţea că ceva nu era în regulă. confirmarea veni fără să o aştepte foarte mult, atunci când, din senin, balansoarele începură să se mişte. speriată, fata făcu doi paşi înapoi şi simţi că păţise pe ceva tare. se uită speriată în jos şi văzu furculiţa pe care o scăpă mai devreme, când se sperie de tablou. o ridică şi când se uită spre cele două balansoare, privirea îi fu atrasa de tapetul care, acum, era la locul lui. se uită în jur şi văzu toate păpuşile frumos aranjate pe unul din rafturi, acum nemaifiind decapitate.

***

Pe geam se vedea un copac desfrunzit, cu ale sale crengi mari, îmbătrânite, asemenea mâinilor unei bătrâne şi o lună mare, perfect rotundă, ce dădea impresia că urmăreşte fiecare mişcare din casă.

***

Speriată, Margot, dădu să fugă din încăpere, dar când se întoarse spre uşă, se trezi din nou în faţa acelui tablou pe care, de data aceasta, se vedea ceva înscris: “Rămâi cu noi!”. Inima începu să îi bată la intensitate maximă. simţea că vrea să ţipe, dar nu putea. deschidea gura, dar nu ieşea nici un sunet…

 
5 Comments

Posted by on June 6, 2009 in Letters

 

Tablou (Letter XI)

Paşi în casă cu piciorul stâng, tremurând din toate încheieturile. soarele începea să apară printre crengile copacilor şi raze izolate treceau prin geamurile prăfuite. o imagine, parcă ruptă dintr-un film de epocă, se ivea sub privirea ei speriată. vedea un hol mare, în care trona o scară imensă, la al cărei capăt se afla un portret. pentru o secundă i se păru că simte aceeaşi privire sinistră, din pădure, aţintită asupra ei. se uită in toate părţile şi, cu vocea tremurândă, întrebă, neaşteptând vre-un răspuns:

– E cineva aici? nu fac nici un rău! vreau doar să ştiu cum pot ajunge în cea mai apropiată localitate… dar tot ce auzi, din toate colţurile încăperii, fu ecoul vocii ei.Family_portrait_by_Sandra_H

Încă se afla la doi paşi de uşă. nu avea altă soluţie decât să înainteze. privi ezitând în jur şi hotărî să meargă spre dreapta, unde, sub o boltă înaltă, găsi sala de mese. în mijlocul acesteia se afla o masă mare, aranjată, acoperită de veselă şi tacâmuri parcă neatinse, acoperite de o pânză de paianjeni groasă. pe un perete se afla un tablou mare, un portret de familie. înaintă atentă, când simţi o prezenţă fugind undeva în spatele ei. se întoarse brusc, privi în jur, dar nu văzu nimic. se auziră din nou paşi, undeva în încăpere, dar din nou nu văzu pe nimeni. se apropie de masă, înşfăcă o furculiţă, dar în momentul în care se ridică să se uite în jur, o răsuflare rece îi gâdilă gâtul. se întoarse brusc, pregătită să se apere, dar, pentru a treia oara în doar două minute, nu era nimeni. când însă ridică privirea către tabloul de familie, rămase cu rasuflarea tăiată văzându-l însângerat. o secundă şi scăpă un ţipăt din rărunchi, scăpă furculiţa din mână şi rămase împietrită, cu ochii aţintiţi asupra acelei imagini sinistre…

 
Leave a comment

Posted by on June 3, 2009 in Letters

 

Beginning of a story (Letter X)

Margot se afla pentru prima oară în acea pădure, singură, fără nimic la îndemână care ar fi ajutat-o să se protejeze de Dark_Wood_2_by_crinklechipeventualele pericole. era târziu în noapte şi tot ce auzea era susurul blând al pârâului care trecea pe lângă ea la doar 2 metri. avea foarte puţin timp la dispoziţie să pună în aplicare un plan, să supravieţuiască nopţii. hotărî să meargă înainte orice ar fi. oriunde ar duce acea cărăruie printre copaci, trebuie să fie un adăpost. şi porni la drum. nu vedea decât datorită puţinelor raze ale lunii care reuşeau să străbată desişul. crengile erau mari şi o cuprindeau ca nişte mâini întunecate de toate părtile corpului, sfâşiindu-i hainele şi zgâriindu-i faţa şi mâinile. nu se auzeau decât paşii ei şi răsuflarea obosită. bătăile inimii se înteţeau. simţea cum ochi patrunzători o privesc dinspre întunericul greu al pădurii. se sperie şi o rupse la fugă, nemaiţinând cont de cărăruie, copaci, întuneric. frica pusese stăpânire pe ea şi fugea cât o ţineau picioarele…

***

Era o clădire înaltă, acoperită cu iederă şi înconjurată de o gradină parca lăsată în paragina. intră, cu respiraţia tăiată, în curte pe poarta aproape dărâmată şi ruginită, deasupra căreia scria cu litere metalice “Thomason’s Garden”. înaintă grijulie, privind în dreapta şi în stânga. de o parte şi de alta a scărilor de la intrarea principală, două bestii din piatră vegheau asupra ceea ce, cândva, fusese o grădină. bătu la uşă, parcă numai pentru ea, dar nu asteptă mult şi uşa se deschise de la sine…35958

 
2 Comments

Posted by on June 3, 2009 in Letters