Mi-am dorit o opinie nouă, nişte idei noi şi am hotărât să apelez la un prieten. O sclipire de o secundă şi iată ce a ieşit:
Not Enough Time
Oamenii de ştiinţă au reuşit să măsoare timpul. Au creat o unitate de măsură, o convenţie relativă, apoi au început să o divizeze. Au împărţit anii în luni, lunile în săptămâni, de cîte 7 zile cu 24 de ore… O oră are 60 de minute, adică 3600 de secunde. Apoi şi-au dat seama că o secundă e prea mare şi că nu pot diviza îndeajuns timpul încât să separe două întâmplări într-un reper temporal precis.
I-au spus moment, sau clipă. O clipă este cea mai mică unitate în timp. Într-o clipă nu ţi se poate întâmpla decât un singur eveniment ţie, ca individ. Dar în jurul tău, în aceeaşi clipă fiecare are parte de ceva. Unii dorm, alţii mănâncă, iar pentru puţini, se întâmplă o minune. Şi chiar dacă se întâmplă aşa de multe simultan, timpul pare să nu ne mai ajungă. Tragem cu dinţii de fiecare secundă de parcă am vrea să îndesăm în ea rezolvările tuturor problemelor. Dar secunda e mică şi ageră. Ea trebuie să vină şi să plece repede, nu poate căra în spinare toate astea. Dacă ne-am uniformiza puţin timpul…
Într-o retrsopectivă a verii mă gândeam:… oare de ce nu îmi ajunge timpul ? Păreau să fie aşa de multe zile, iar acum când mă uit la clepsidră şi văd că nisipul e în partea de jos, mă sperii. De ce nu e totul gata, aşa cum ar fi trebuit ? Răspunsul sincer e că am încărcat timpul inegal. Dacă ar fi să mă gândesc cum l-am “cheltuit” vă enumăr 3-4 evenimente majore, apoi clachez. Restul zilelor le-am irosit. Au zburat pe lângă mine fără să bifez vreo realizare măreaţă. Şi nu doar zile, poate chiar săptămâni.
Aşa că mă întreb: de ce s-au mai chinuit oamenii aia să măsoare timpul? Timpul oricum nu zboară la fel pentru toată lumea, mereu. Şi timpul, n-o să ne ajungă niciodată. De ce să-l mai măsurăm? Ca să vedem că nu-i cât am vrea? Ca să ne speriem de cifrele obţinute ?
Nu mai irosiţi timpul măsurându-l, hai să fim vii ca s-avem povestiri!
delia theodorescu
August 13, 2009 at 12:34 pm
Da, depinde de noi, in functie de ce faci sau ce nu faci …timpul zboara sau nu. Asa ca, din punctul asta de vedere ajung sa spun si eu “traieste clipa”. Trebuie sa fim siguri ca nu lasam nimic sa treaca pe langa noi, pentru ca doar asa simti ca traiesti, si cel putin uiti de “Timp” pentru ca el oricum trece. Sau poate ca noi suntem cei trecatori si el e cel care sta pe loc. La urma urmei e aici de o eternitate…nu?
ioana
September 5, 2009 at 12:10 pm
Draga Delia, de unde stii tu ca nu lasi nimic sa treaca pe langa tine? pentru ca la fiecare cotitura, la fiecare alegere, la fiecare intersectie de drumuri trece ceva pe langa tine.
Dan Ropalidis
September 6, 2009 at 10:49 am
Uneori e bine sa il masori. Tocmai ca sa nu iti “scape”. Cam la asta ma gandeam si eu zilele trecute Constatasem oarecum cu un soc ca a venit toamna. Deja. Intodeauna a fost anotimpul meu preferat. Dar acum era ciudat sa-mi dau seama ca a trecut vara pur si simplu pe langa mine, ca am pierdut-o 100%. imtr-adevar am scris, am compus, am finalizat proiecte dar nu am facut nimic din ce as fi vrut sa fac. Nici macar nu am iesit din casa decat pt intalniri “de afaceri”. Si asta cu sentimentul stupid ca mai am in fatza o vara intreaga. Asta asa ca idee.
Ca alta idee, felicitari pt blog. Imi place.:)
ioana
September 6, 2009 at 10:59 am
In primul rand: Bine ai venit pe blogul meu Dan!In al doilea rand ma bucur ca iti place, imi place sa scriu dar de cele mai multe ori lipseste inspiratia; dar si cand vine!:-P cat despre timp: si daca il masori tot trece pe langa tine si spun asta pentru ca desi “am trait” vara, tot am fost surprinsa de venirea toamnei. e un anotimp foarte frumos, dar parca ar mai fi trebuit sa se prelungeasca putin vara, doar putin cat sa apuc sa termin ceea ce am planuit.Concluzia e ca oricat ai masura timpul, tot esti surprins.
Dan Ropalidis
September 6, 2009 at 11:14 am
Bine te-am gasit:) si eu scriu destul de rar. Mai ales in ultimul timp m-am axat in primul rand pe muzica. Cred ca tot ce vreau e sa nu treaca si toamna asta la fel. Care intodeauna mi s-a parut singurul anotimp intelectual, apropo. Serios. O asociezi aproape natural cu cartile, cu ciornele murdare de capodopere, cu discutiile grele in cafenele artistice. Nu?
ioana
September 6, 2009 at 11:21 am
da si asta pentru ca nu e vreme de stat pe afara, are culori despre care nu poti sa nu scrii si sunt zile in care nu poti sa nu stai la caldut in casa si sa citesti pana iti obosesti ochii.Discutii in cafenele artistice, ce frumos ar fi sa am oameni de genul asta in jurul meu, sa ma cheme din cand in cand la o cafea si la o discutie. acum sa nu crezi ca toata viata mea se rezuma numai la asta, dar uneori apare nevoia de “deconectare” de la cotidian; de aceea exista si blogul asta:) si da, toamna e intradevar un anotimp splendid!
Dan Ropalidis
September 6, 2009 at 12:45 pm
daca ma gandesc bine nici eu nu am mai fost de mult “la o cafea si la o discutie”. prin urmare ar fi placerea mea:)
ioana
September 7, 2009 at 1:31 am
Poate intr-o zi va avea loc si discutia:)
Dan Ropalidis
September 7, 2009 at 6:31 am
Mi-ar face placere sincer.